Este trist cum informațiile din mass-media tradiționale românești tind să devină doar un clickbait și o formă fără fond. Ieri apare un articol în ZF, scris de un autor de la Mediafax, care titrează: „Se schimbă regulile în comerţul electronic: Cea mai nouă lege promulgată de Klaus Iohannis„.

Speriat ca iar mi-a scăpat ceva din șuvoiul legislativ, citesc cu nesaț articolul respectiv, pentru a identifica de fapt ce s-a schimbat. Ignor deja automat faptul că autorul refuză să pună un link către sursa informației, deci o caut eu, bine ca știu unde – e vorba de PL 741/2018, Legea 60/2019, adoptată de Parlament pe 20.03.2019 . Este vorba despre o modificare a unei definiții din Codul Fiscal, din capitolul cu TVA, definiție cu privire la art. 266(1) pct. 28, unde s-a adăugat următoarea frază:

În cazul în care prestatorul unui serviciu şi clientul său comunică prin intermediul poştei electronice, acest lucru nu înseamnă, în sine, că serviciul furnizat este un serviciu furnizat pe cale electronică.

NU se schimbă nimic în comerțul electronic

Evident, această frază nu va schimba nimic în comerțul electronic, pentru că definițiile sunt exclusiv valabile pentru acel domeniu – cel referitor la TVA și la Codul Fiscal.

Mai mult, fraza de fapt este o clarificare a unui text care este de mult timp știut. Un efort de copy & paste într-un motor de căutare (că legiuitorul român de obicei copiază, nu creează texte legislative), ne arată că textul identic exista cel puțin în Directiva 2008/8/CE Art 58.

Și totuși ce nu înseamnă un serviciu pe cale electronică?

Dar ce vrea să spună textul? Ei, bine, el clarifică ceea ce era de mult știut în zona celor care se ocupă de legislația în domeniul comerțului electronic – mă rog, cel puțin dacă ați citit cu atenție Art. 8 și 9 din Legea  365/2002, faptul că exista o distincție clară între comunicările prin e-mail (chiar dacă ele duc la un contract) și contractele la distanță.

Contractul la distanță este clar reglementat de OUG 34/2014 art. 2 alin. 7 și se referă un contract în cadrul „unui sistem de vânzări sau de prestare de servicii la distanță organizat”, fără prezența fizică simultană a profesionistului și a consumatorului, cu utilizarea exclusivă a unuia sau a mai multor mijloace de comunicare la distanță, până la și inclusiv în momentul în care este încheiat contractul”.

Definiția este suficient de largă și neutră din punct de vedere tehnologic pentru a cuprinde orice comunicare la distanța one-to-many în scop de vânzare, cum ar fi vânzarea online printr-un magazin online, marketplace (ex. Emag Marketplace, Amazon Marketplace),  anunțuri online (ex. Olx, Okazii, eBay) sau vânzarea prin orice sistem de tip social media (ex. Facebook, Instagram). Sau ce o mai apărea în viitor!

Excepția la care se referă paragraful de mai sus se referă la situațiile în care întreaga comunicare comercială, în vederea contractării, se face prin comunicări prin e-mail (de obicei, acum cred că trebuie să acceptăm și alte metode de comunicare one-to-one) sau comunicarea prin e-mail este doar incidentală în acel caz.

Concluzia

Ceea ce doar clarifică textul adoptat prin Legea 60/2019 este ceea ce știam / presupuneam deja:

Faptul că se comunică prin e-mail între un furnizor și un client nu înseamnă în sine că acesta este un serviciu furnizat pe cale electronică, în contextul dat de obligațiile de TVA, conform Codului Fiscal.

De aici, până la „Se schimbă regulile în comerţul electronic” e cale lungă…