VIDEO > Cum trebuie să se pregătească magazinele online pentru GDPR (regulamentul european de protecție a datelor)

de | 29/01/2018 | 0 comentarii

Reading Time: 2 minutes

GDRP (General Data Protection Regulation) sau, pe larg, țineți-vă bine…

Regulamentul nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în
ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera
circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE,

sau pe scurt, Regulamentul general privind protecţia datelor (fișier PDF, aprox. 750 KB), nu trebuie să te sperie dacă ai un magazin online. Întâi de toate, regulamentul nu se referă numai la firmele care dețin magazine online, ci la orice entitate care colectează date personale, deci inclusiv bloguri, site-uri jurnalistice etc. Pe de altă parte, noul act prevede o serie de lucruri de care trebuia oricum să ai grijă și înainte de intrarea lui în vigoare.

Din 25 mai 2018, acest act normativ se trezește la viață. Va dura însă ceva timp până când vor începe să curgă amenzile, pentru că este nevoie de un timp de acomodare, dar și de stabilirea unor moduri de aplicare la nivel național.

La GPeC SUMMIT Noiembrie 2017, Bogdan Manolea (co-fondator TRUSTED.ro) a spus că, din punct de vedere juridic, magazinele online românești sunt mai bine pregătite decât în 2016, însă este nevoie în continuare de educarea pieței și de dorința de implementare a anumitor aspecte din partea proprietarilor de magazine online.

În momentul de față, magazinele online românești, cât și ceilalți jucători de pe piața de e-commerce (furnizorii de servicii de găzduire de site-uri, procesatorii de plăți etc.) nu comunică foarte clar:

  • ce date sunt colectate;
  • cu ce scop;
  • unde sunt folosite;
  • unde sunt stocate;
  • cine are acces la aceste date;
  • care sunt condițiile de siguranță;
  • care este procedura care va fi urmată în cazul în care o persoană neautorizată capătă acces la aceste date.

Urmăriți interviul de la GPeC SUMMIT:

Este posibil ca, din 2018, respectarea regulamentului să fie un criteriu ce se va adăuga setului de standarde folosit la acordarea Mărcii de Încredere TRUSTED.ro.


Resurse:

GDPR: implicații pentru magazinele online din România (sinteza webinar-ului Trusted/Silkweb din 20 iulie 2017)
Ce înseamnă GDPR pentru magazinele online din România (și pentru orice companie autohtonă)
Protecția datelor personale în cadrul unui ONG (cu informații utile pentru mai multe categorii de public)


 

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Feedback.Trusted.ro

Partenerii noștri







Newsman
Mobilpay
Avocatnet.ro

Urmărește-ne