În această serie de articole, încercăm să evidențiem cele mai bune exemple de autopromovare ale magazinelor atestate TRUSTED.ro sau de promovare a certificării TRUSTED. Vom fi cu ochii pe magazinele din programul nostru de atestare și, de fiecare dată când vom observa ceva demn de expresia „bună practică”, vom adăuga la colecție. Vă invităm să parcurgeți al 15-lea calup din această serie de articole.
La PPT.ro, nu ai cum să ratezi oferta de abonare la newsletter. În partea de jos a site-ului, într-o fereastră peste pagina respectivă, o tânără te îndeamnă să-ți introduci adresa de e-mail pentru a primit oferte. Fereastra nu apare decât o dată și o poți închide, dacă nu dorești să profiți de ofertă.
Paginile cu eroarea de „pagină inexistentă” nu trebuie să fie tehnice și plictisitoare. Puteți profita de faptul că un client a ajuns într-o zonă în care n-ar fi trebuit să ajungă. La Zazaboutique.ro, există un mesaj amuzant în locul tradiționalului „404 Error – Page Not Found”. Ești îndemnat să nu părăsești site-ul și chiar să introduci e-mail-ul pentru oferte.
Pentru Oalacubunatati.ro, contează foarte mult faptul că este magazin atestat TRUSTED.ro și că a câștigat titlul de „Cel mai bun magazin în 2014 la secțiunea Food & Beverage” la Gala Premiilor E-Commerce. Logo-ul TRUSTED beneficiază de un spațiu generos în subsol, iar premiul la GPeC este promovat în antetul primei pagini.
Știați de serviciul Cabina de probă de la Originals.ro? Cumpărătorii care plătesc 10 lei în plus pot comanda două mărimi din același produs și curierul va aștepta 15 minute pentru a fi probate produsele. Va fi păstrat numai produsul care se potrivește. În plus, la Originals.ro poți vedea numai produsele croite pe mărimea ta (se aplică un filtru general).
Logo-ul TRUSTED.ro este foarte vizibil și la Miculelectrician.ro, deoarece este plasat întotdeauna pe o poziție fixă, în dreapta paginii. Astfel, cumpărătorii pot oricând verifica informațiile despre atestarea acestui magazin online, ceea ce le sporește încrederea în acest site de e-commerce.
Ați mai observat și alte exemple de bună practică la magazinele atestate TRUSTED.ro?
Trimiteți-ni-le la george@trusted.ro. Mulțumim!
Nu uitați să vă abonați la newsletter-ul TRUSTED.ro
trimis o dată pe săptămână, în fiecare joi!
0 Comentarii