Să nu vă așteptați, bazându-vă pe titlu, să fie vorba despre vreo carte de scandal. Nici pomeneală! „Anul meu fără pantaloni. WordPress.com și viitorul muncii“ (Editura Publica) este o carte serioasă, scrisă de Scott Berkun pe baza experienței sale profesionale acumulate la Automattic, compania care a dat lumii celebrul sistem de management al conținutului, WordPress.
Încă de la început, autorul ne anunță care sunt cele două scopuri ale cărții:
- să împărtășească lumii ce a învățat într-un loc de muncă modern, aflat în avangarda serviciilor Web 2.0 de pe planetă
- să ofere câteva detalii despre ce s-a aflat în spatele muncii unei echipe închegate, într-o companie fascinantă
Practic, volumul are trei fațete: filosofia WordPress și elementele care i-au conferit succesul, stilul de muncă de la distanță adoptat de Automattic și considerațiile teoretice privind managementul unei companii în continuă dezvoltare. Deci, avem de toate pentru toți în această carte cu suflu tineresc!
În ceea ce privește filosofia lui WordPress, Berkun identifică trei elemente de bază:
- Transparență. Lucrul în echipă era permanent detaliat prin metode de comunicare constantă.
- Meritocrație. Cei care lucrau mai mult și făceau lucrurile să se miște primeau respectul cuvenit.
- Longevitate. Matt Mullenweg a adoptat de la început open-source-ul, pentru ca proiectul să trăiască la nesfârșit.
Pe măsură ce citești „Anul meu fără pantaloni“, extragi tot felul de sfaturi utile pentru tinerii care vor să acceadă în poziții bune în companii IT. De exemplu, oferă-te să fii „scribul“ la ședințe, fie că ele sunt online sau față în față, adică să iei notițe despre ceea ce se discută. Astfel, oamenii din echipă vor vedea cum gândești, vor observa că ai o metodă de lucru sistematică și te vor valoriza.
O altă parte utilă importantă din acest volum este descrierea fluxului de lucru la Automattic:
Alegi o problemă. Identifici ceva ce nu merge bine.
Scrii un anunț de lansare și o pagină de asistență. La Automattic, aceste lucruri se făceau într-un sistem intern, bazat tot pe WordPress.
Alegi un sistem de evaluare a rezultatelor. De exemplu, dacă vrei să stimulezi numărul comentariilor de pe blog-urile de la WordPress.com, numeri câte comentarii s-au publicat înainte și după schimbare.
Te apuci de treabă. Îți faci partea ta, supervizezi ce fac ceilalți și nu pierzi din ochi obiectivele.
Lansezi. Schimbarea făcută de tine este publică și poate atrage sugestii și critici.
Înveți. Se colectează feedback-ul și se corectează erorile.
Repeți. O iei de la capăt cu acest proces, până când totul curge lin.
O echipă umană
Cel mai mare merit al lui Scott Berkun este că surprinde umanitatea celor din echipa cu care a lucrat. La acest lucru contribuie nenumăratele episoade în care el și cei de la Automattic s-au comportat ca niște tineri puși pe șotii, nu ca niște programatori puși pe schimbat lumea. Autorul consideră că două elemente au contribuit la succesul lui WordPress: munca la distanță depusă de angajați și colaboratori foarte buni în domeniu și atmosfera de lucru relaxată dar fructuoasă. În plus, Automattic a beneficiat de un lider carismatic – Matt Mullenweg – pe care Berkun încearcă să-l caracterizeze în acest fragment audio din carte:
Din acest punct de vedere, în afară de bloggerii care folosesc WordPress și de programatorii de CMS-uri, cartea este recomandată managerilor de start-up-uri.
Deși se mai putea rafina puțin traducerea, cartea este transpusă în română într-un limbaj accesibil, cu inevitabilele cuvinte și expresii din jargonul programatorilor și dezvoltatorilor de sistem. Cât despre explicația privind titlul cărții… vă lăsăm pe voi să o descoperiți în volum!
„Anul meu fără pantaloni. WordPress.com și viitorul muncii“ de Scott Berkun, 2014, Editura Publica, 320 pp., traducerea – George Chiriță.
CONCURS
Răspunde la această întrebare, până în 5 mai, ora 23:59, și poți câștiga această carte!
Ce alte cărți din domeniu ai citit? Dă-ne de veste la adresa de email george@trusted.ro, pe Facebook sau Twitter. Mulțumim!
Abonează-te acum la newsletter-ul nostru trimis o dată pe săptămână, pentru a primi noutăți de la TRUSTED.ro și pentru a afla despre alte concursuri.
0 Comentarii