Inovație în e-commerce: butonul de la Amazon, lecții foto la domiciliu, canapeaua pentru pisici

de | 15/04/2015 | 0 comentarii

Reading Time: 3 minutes

Noi, cei de la TRUSTED.ro, nu ne uităm numai în ograda proprie. Ne place când remarcăm lucruri deosebite la magazinele care dețin Marca de Încredere și dedicăm o serie de texte bunelor practici întâlnite. Suntem atenți însă la ce se întâmplă în e-commerce-ul românesc și mondial și ne place când remarcăm inovații, idei năstrușnice de marketing, schimbări de detaliu. Iată al patrulea text în care scoatem în evidență câteva inovații observate de noi în ultima perioadă.


Apasă ca să cumperi!

Nu a fost păcăleală de 1 aprilie, ci este vorba despre o inovație: Amazon a scos pe piață butoane wireless prin care poți comanda produsele care-ți lipsesc sau care sunt în cantități insuficiente în casă.

amazon dash

După ce-ți configurezi contul de la Amazon, apeși pe butonul de pe frigider sau de pe mașina de spălat prin care poți comanda cine știe ce aliment sau detergent care-ți lipsește. Pentru că totul e setat, vei primi acasă cantitatea dorită și plata se face automat cu cardul. Deocamdată, numai clienții din SUA pot beneficia de acest serviciu și numai pe bază de invitație.


F64 îți dă lecții la domiciliu

Culmea comodității în e-commerce este să nu te mai deplasezi nicăieri. Știm că, după ce faci comanda, vine acasă curierul cu pachetul, dar ce-ai zice ca în locul curierului să vină un specialist și să stea la tine cel puțin o oră?

f64 consultanta foto

Cu 150 de lei, poți învăța tainele fotografiei de la un fotograf profesionist de la F64, magazin atestat TRUSTED.ro. Serviciul de consultanță foto la domiciliu este cea mai nouă ofertă de la celebrul magazin online românesc. Nu este nevoie să ai aparate profesioniste, totul îți poate fi pus la dispoziție.


Canapeaua pe care o pot zgâria pisicile

Proprietarii de pisici cumpără canapele destul de des. Odraslele lor blănoase adoră să-și ascută unghiile exact pe suprafețele delicate ale canapelelor. IKEA vine cu o soluție: canapeaua rezistentă la feline.

Ikea canapea pisici

Cartonul ondulat este baza canapelei, dar în partea de sus sunt tot perne confortabile. Pentru construirea canapelei, se folosesc copaci din nordul Suediei și se profită la maximum de masa lemnoasă. Produsul KÄT este rezultatul unui an de cercetări interne ale companiei.


Un copac pozat = o carte descărcată

Elefant.ro, magazin atestat TRUSTED.ro, a lansat o campanie de sărbătorire a primăverii. După ce instalezi aplicația Read a Tree, fotografiezi un copac din jur și ți se va oferi un e-book spre descărcare.

elefant read-a-tree

Aproximativ 70 de cărți digitale sunt disponibile pentru download, dar nu poți alege tu titlul dorit. Nu poți păcăli aplicația fotografiind plante din casă (decât dacă știi bine cum să alegi unghiul) și uneori programul nu detectează copacii fără frunze. Dar e amuzant să încerci, nu-i așa?


Creează-ți propriile aplicații mobile

Românii pricepuți în IT au mai născocit ceva: Zigo Apps, o platformă care îți permite să creezi aplicații mobile pentru Android și iOS. Domeniile sunt diverse, iar tu trebuie doar să îți pui imaginația la contribuție puțin pentru a crea aplicații pentru restaurante, trupe, concerte, magazine, ONG-uri, profesii ș.a.m.d.

Zigoapps

Evident, după ce configurezi aplicația – descriere, imagini, culori, modul de așezare a elementelor pe ecran – ți se oferă opțiunea de publicare dar… întâi va trebui să plătești un abonament anual.


 

Ai mai remarcat și alte inovații în e-commerce în ultimul timp?
Trimite un e-mail la
george@trusted.ro, pentru a ni le semnala! Mulțumim.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Feedback.Trusted.ro

Partenerii noștri







Newsman
Mobilpay
Avocatnet.ro

Urmărește-ne