Noul site al Galei Premiilor eCommerce (GPeC), partener TRUSTED.ro, este live! De acolo puteți afla cum va inscrieti in competitie, ce beneficii aveti participand la acest concurs si cum poate GPeC sa va creasca afacerea.
Incepand din 26 aprilie, magazinele online se pot inscrie in a 8-a editie a competitiei, prin completarea formularului. Potrivit organizatorilor, GPeC 2013 va fi un “adevarat maraton de e-commerce”. Se va desfasura timp de sapte luni, timp in care, pe langa competitia propriu-zisa a magazinelor online, vor exista workshop-uri, consultanta si cursuri specializate oferite tuturor celor care activeaza in industrie.
Despre competitia magazinelor online GPeC 2013
Inscrierile se fac pana in 31 mai. Completarea formularului este, insa, doar primul pas, intrucat, pentru a fi acceptate in competitie, magazinele trebuie sa indeplineasca un set de criterii de preselectie format din obligatii legale, dar si din bune practici precum:
- afisarea completa a informatiilor de contact
- respectarea politicii de returnare a produselor in 10 zile
- instiintarea consumatorului despre pretul final al produselor, despre modalitatile de plata si de livrare, despre politica de garantie si service etc.
Magazinele care intrunesc preselectia sunt acceptate in competitie si primesc gratuit pentru 12 luni, Marca de Incredere TRUSTED.RO.
Taxa de inscriere in competitia GPeC este de 250 de euro, dar magazinele participante castiga servicii in valoare de 2.960 euro:
- auditarea magazinelor in doua etape distincte atat de catre juriul format din specialisti in online, cat si de cateva sute de consumatori obisnuiti;
- auditul este facut pe baza celui mai amplu set de criterii de jurizare care numara peste 90 de elemente esentiale oricarui business online, orientate catre cresterea vanzarilor (un astfel de audit ar costa, in mod obisnuit, peste 1.500 euro);
- toate magazinele online inscrise la GPeC primesc rapoartele de jurizare (indiferent daca sunt sau nu desemnate castigatoare);
- de asemenea, magazinele au posibilitatea de a discuta fata in fata cu membrii juriului asupra rapoartelor de evaluare pentru a le fi explicate notele primite;
- prin parteneriatul strategic GPeC 2013 – ClickTale, comerciantii inscrisi in competitie beneficiaza de 1 luna de abonament gratuit (costul standard al pachetului fiind de 900 usd). ClickTale este unul din cele mai folosite tool-uri de “customer experience analytics” la nivel mondial;
- participarea gratuita la Conferintele Nationale de E-Commerce, powered by GPeC, din zilele de 27 si 28 mai 2013, in limita a 2 persoane/magazin inscris.
“Inca de la prima editie a Galei, ne-am dorit sa aducem rezultate concrete magazinelor participante in competitie pentru ca mai presus decat orice trofeu, sta dezvoltarea afacerii lor. Prin auditurile facute si prin discutiile constructive cu juratii, magazinele afla exact unde stau bine si unde au probleme, astfel incat sa isi optimizeze site-urile si sa vanda mai mult. Iar GPeC, fata de orice alta competitie din online, livreaza rezultate”, declara Andrei Radu.
Conferintele Nationale de E-Commerce, powered by GPeC
Pe langa competitia magazinelor online care se va derula timp de sapte luni, organizatorii GPeC anunta si cea de a doua editie a Conferintelor Nationale de E-Commerce (CNEC) care se va desfasura in zilele de 27 si 28 mai 2013, la Bucuresti.
Printre invitatii speciali, este deja anuntat Evghenii Prussakov – unul dintre expertii din top 3 la nivel mondial in domeniul marketingului afiliat, care va sustine un keynote speech si un workshop in cadrul CNEC.
Potrivit organizatorilor, cele doua zile vor reuni marii jucatori din online (autohtoni si internationali), care vor dezbate subiecte de maxim interes pentru oricine activeaza in piata de comert electronic:
- statistici de piata;
- plati online;
- logistica;
- optimizarea conversiilor;
- marketing afiliat;
- sem;
- social media;
- usability;
- aspecte juridice etc.
Evenimentul este deschis publicului larg, nu doar magazinelor inscrise la GPeC. Magazinele participante la competitie beneficiaza insa de gratuitate la conferinte.
Detalii despre competitie si conferinte, pe proaspat relansatul site GPeC. Nu uitati sa urmariti blog-ul galei, pagina de Facebook si contul de Twitter.
0 Comentarii