Avantajele utilizării unei mărci de încredere pentru un magazin online se leagă, în primul rând, de creşterea încrederii consumatorilor, în special a celor care nu au cumpărat niciodată pe Internet. Din rezultatele chestionarului administrat în 2008 de echipa Link 2 eCommerce pentru consumatori a rezultat că 85% dintre cei care cumpără online şi 65% din cei care nu au cumpărat încă pe Internet, ar avea încredere mare şi foarte mare într-un site de comerţ electronic care ar afişa o marcă de încredere.
Mai mult decât atât, potrivit Studiului despre Comerț Electronic 2010 – powered by GPeC, numărul celor cărora le-ar crește încrederea într-o măsură foarte mare în magazinele online certificate de o entitate neutră, a crescut semnificativ – cu peste 12 procente.
Alte avantaje ar putea fi sumarizate după cum urmează:
- trecerea printr-un proces de auditare, care să identifice şi să rezolve o serie de probleme legate de implementarea dispoziţiilor legale;
- diferenţierea de competitori, prin aderarea la un set de reguli naţional sau internaţional valide;
- accesul la o piaţă mult mai mare în condiţiile adoptării unei mărci de încredere recunoscută la nivel european;
- listarea într-un director al magazinelor de comerţ electronic de încredere pe pagina web a mărcii de încredere;
- îmbunătăţirea vizibilităţii paginii de comerţ electronic pe Internet ;
- posibilitatea accesului la metode alternative de rezolvare a disputelor care permit soluționarea problemelor şi păstrarea clienţilor în acelaşi timp;
- evaluare anuală a magazinului online prin care oricine poate să fie sigur că se păstrează criteriile de calitate cerute şi, în acelaşi timp, că este actualizat cu noile dezvoltări din domeniul comerţului electronic;
- răspunde exigenţelor cerute de legislaţia română pentru protecţia consumatorului;
- creşterea vânzărilor prin creşterea încrederii într-un site;
- utilizarea mărcii de încredere poate să depăşească spaţiul Internet, putând fi folosită pe documentele de prezentare a firmei sau pe materialede promovare.