Tema celei de-a 10-a ediții este: „Inteligență Artificială în Marketing”.
„Marketing în Direct” a reușit să se impună în industrie drept un eveniment de top dedicat comunicării directe, reunind într-o atmosferă efervescentă creatori de branduri.
Desfășurat într-o formulă interactivă și efervescentă, MID și-a conturat o identitate fermă în peisajul evenimentelor de business, atrăgând astfel atenția marketerilor.
Scopul principal al MID este acela de a oferi marketerilor idei și strategii cu aplicabilitate imediată și de a aduce plus valoare prin acțiuni de marketing neconvenționale.
Evoluția tehnologică din ultimii ani a pus industriile în mișcare pe toate planurile. Schimbarea a adus cu sine și o serie de scenarii rupte parcă din scenariile SF. Conform acestora, roboții și mașinile inteligente vor prelua în scurt timp munca zilnică, iar oamenii vor monitoriza doar îndeplinirea unor obiective de către aceste mașini automatizate. Componenta de Inteligență Artificială (IA) dintr-un produs software îl face capabil să învețe cu scopul de a se îmbunătăți permanent. Și totuși, deocamdată, sisteme cu adevărat inteligente nu există. La ora actuală putem vorbi despre o pseudo-Inteligentă Artificială, concretizată în două ramuri ale IA: machine learning și deep learning.
Dacă ai căzut pe gânduri și te întrebi ce avantaje ai, iată doar câteva care te vor convinge că locul tău este alături de MID:
Pentru înscrieri aici.